Reviews
Mi-ar place sa cititi aceasta carte...
Rating: 10.0/10 (4 votes cast)
Vizitatorul, de Tudor Alexander
Editura Junimea, Iasi, 2011
Va recomand cu toata caldura aceasta noua aparitie in spatiul nostru literar pe segmentul apartinand autorilor de origine romana si care scriu in limba romana, dar care traiesc de multi ani pe alte meridiane ale lumii.
Si va recomand aceasta carte din mai multe motive pe care vi le enumar succint:
– lectura va va revela un scriitor ajuns la o profunda maturitate a talentului sau, cu o abila stiinta de a-si construi dramaturgia romanului si de a-si investi personajele cu realism si credibilitate;
– pentru generatia mea, romanul readuce in memorie anii tineretii, visele si trairile curate ale intrarii in viata si farmecul Bucurestiului ca leagan al iubirii, dar in aceeasi masura, vicisitudinile de ordin social, moral si politic ale deceniilor 8 si 9 din secolul deja trecut;
– pentru generatiile mai tinere, romanul constituie o lectie lipsita de accente didactice, despre trecutul generatiei mele, o punte de legatura care o data consolidata intre parti, duce la multe raspunsuri despre viata “asa cum am fost” – cu bune si cu rele, chiar daca balanta inclina dureros spre cele “rele”, spre suferinte pana astazi nevindecate.
– Veti avea ocazia sa intelegeti ceva in plus si personal eroului romanului, din experienta emigrarii, din experienta vietii cu fiinta in noua tara si cu gandurile si amintirile mereu in tara parasita.
Pot sa va mai spun ca citind Vizitatorul am avut mereu impresia ca o parte din poveste este si a mea, dar si a unor prieteni si cunostinte care au trait experiente similare in viata, ceeace inseamna ca autorul a creat o lume veridica.
Pot sa mai spun ca citind Vizitatorul, am intrat in roman, am vazut si am simtit locurile, personajele, actiunea, ceea ce inseamna ca plasticitatea, coerenta si constructia alerta a scriiturii autorului recomanda cartea – fara tagada – spre vizual, spre cinema, spre realizarea unui posibil film, care daca va beneficia de o echipa buna de productie, va fi un succes sigur!
Pot sa va mai spun ca actiunea este captivanta, atat din punct de vedere temporal si local, caci stramuta abil cititorul din Romania si Bucurestiul anilor 80, in America contemporaneitatii si inapoi, in final in Romania postrevolutionara, dar – si din punct de vedere psihologic, social si politic, pentru ca realizeaza o fresca complexa a formarii individuale a tinerilor sub influenta angoaselor vremurilor. Si caracterul unora dintre acesti tineri ingenuncheaza sub vremuri, se usuca si se zbarceste in contactul zilnic cu opresiunea si constrangerea doctrinara impusa de regim, pe cand altii reusesc sa-si pastreze integritatea morala si liberul arbitru. Exista in roman si prezenta unor personaje formatoare de opinii, “deschizatoare de minti” le-as spune, atat de necesare in viata unor tineri, dar care sunt lipsite ele insele de puterea interioara de a se cristaliza si de a rezista presiunilor puterii si aici cred ca Tudor Alexander a sesizat perfect realitatea si – cu subtilitate – a tras un semnal de alarma privind duplicitatea individului in contextul unui regim totalitar.
Si nu in cele din urma, romanul Vizitatorul are mister. Cititorul trebuie sa-si framante mintea pentru ca sa descifreze motivatiile psohologice ale demersurilor personajelor, sa le inteleaga modul de a gandi in contextul formarii lor, sa intrevada pasul urmator, mesajul final.
Desi plecat de aproape patru decenii din Romania, Tudor Alexander a pastrat o limba romana vie si bogata, plina de plasticitate si temperament, exersata de-a lungul timpului in multe scrieri asternute pe hartie (sau pe display ) in limba materna.
In esenta, romanul Vizitatorul este o felie de viata. Tineretea celor doua personaje, Andi si Carmen, formarea lor in functie de mediul din care provin si educatia primita, povestea de dragoste dintre ei in Bucurestiul anilor ’80. Cei ce pretuiesc romanele lui Petru Popescu, ce-i ce s-au lasat prinsi de cartea acestuia “Prins”, vor face fara doar si poate o paralela intre povestile de iubire ale celor doi autori – PP si TA !
De multe ori, personajele “prinse” intr-o poveste de dragoste, nu se potrivesc! Dar se iubesc pentru ca sunt tineri si chimia functioneaza. Mintea insa, mai putin, pentru ca asa e in dragoste…esti mai putin atent la semnalele ce vin de cealalta parte, gandesti superficial, sau nu gandesti deloc…te duce valul trairilor epidermice zilnice.
Iubirea celor doi se materializeaza dupa un timp prin aparitia unei sarcini (si stiti ce insemna o sarcina in acei ani), asa ca cei doi se casatoresc. Universul lui Carmen se restrange la cel domestic, uscaciunea sufletului ei se amplifica…Caci cititorul poate observa printre randurile romanului, sechelele sufletesti ale eroinei…insa numai cititorul, caci Andi este orb si surd. Nu insa atat de orb si de surd pentru a nu-si simti valentele libere, valente care il imping spre libertate. Ingropat intr-un birou anost al unei uzine bucurestene, prinde ideea participarii la o Conferinta la Paris. Si se zbate sa reuseasca animat de mirosul libertatii.Primeste recomandarea tatalui lui Carmen, mare activist si ministru comunist al regimului. Tovarasul Dulgheru (Dumnezeule, ce nume incarcat de oroare i-a gasit Tudor Alexander), este unul dintre tovarasii “buni” – intre ghilimele, gata sa isi ajute semenii in nevoie. Dar biografia tovarasului Dulgheru are pete negre, o mama coboratoare dintr-o veche familie boiereasca si o sora vitrega ce trecuse prin inchisorile comuniste, astfel ca personajul – mentinut in inalte functii de partid si de stat – pare – si cu siguranta este – o scula conditionata a regimului.
Andi ajunge la Paris si cere azil politic. In mentalul lui exista nicio secunda dorinta rupturii definitive de Carmen si de micutul David, le scrie acestora si le duce dorul, insa neconstructiv, pentru ca insusi el este in curs de reconstructie. Fire nevazute il tin inca legat de familia sa din Romania, astfel incat noua relatie sentimentala cu Josefina – si ea romanca emiganta – se destrama. Colacul salvator ii este aruncat lui Andi de catre matusa Iona, acea sora vitrega a a lui Anton Dulgheru. Face toate diligentele necesare si il cheama in State. Si evenimentele se precipita: Andi se integreaza cu usurinta in universul american, dupa experienta dezolanta a Frantei si raspurnarea adusa de decembrie ’89 in Romania face ca “ce paruse imposbil inainte devenise posibil acum. Ce se intamplase mai devreme nu mai conta. Carmen si cu mine trebuia sa fim impreuna. Eram singur si o doream inapoi in viata mea – pe ea si pe baietelul nostru. Sa fim fericiti impreuna, de acum inainte, aici. Sa locuim in acest apartament, in aceasta tara, sa ne castigam existenta, sa avem grija unul de altul si, amandoi, de cel mic. Sa fim tandri si intelegatori. Sa fim o familie, din nou. Pentru prima data, sa fim cu adevarat o familie.” Pentru ca “Revolutia e miracolul nostru”! Pare ca Andi s-a maturizat! Asa este, imsa intrebarea este – s-a maturizat suficient incat sa fie atent si la celalalt, sa aiba suficienta empatie pentru a sesiza semnalele nelinistitoare?
Carmen si micutul David ajung in Statele Unite si sunt pline de inspiratie si gingasie randurile prin care autorul aduce in fata cititorului trezirea sentimentelor paterne, atentia cu care Andi isi examineaza puiul, are grija de confortul lui, ii urmareste reactiile. Pentru ca pana la urma, Andi e un pasional, isi pune sufletul pe tava in fata fiintelor cele mai importante din viata sa. Are mereu atentia si grija de a-i rememora partenerei asteptate, momentele, ba chiar si obiectele casnice din trecutul lor bucurestean.
Spre deosebire de Carmen, rece, neiertand abandonul lui Andi, golita de sentimente si reactii, dar in acelasi timp roasa de resentimente, nevroind nimica chiar si atunci cand vrea ….si de fapt, murdar de duplicitara si naclaita in minciuna pana in gat si eminamente in neputinta de a se rupe definitiv de Romania.. Deoarece Carmen aduce in casa lui Andi cea mai mare minciuna dintre ei, isi aduce iubitul timpului din urma din Romania, iubit cu care, dupa cateva zile, fuge si se reintoarce definitiv in Romania. Bineinteles, luandu-l si pe copil si lasand un simplu si rece bilet scuipand cuvintele: “Nu ne cauta!”. Carmen este femeia care chiar daca isi doreste un fotoliu, neputand sa il aiba usor si la repezeala, se multumeste la nevoie si cu un scaun verde de lemn, poate cu defecte pentru ca este “refuzat la export”. Pentru Carmen nu exista eternitate, sentimente eterne, ea nu iubeste, ea este un cameleon adaptabil mediului, o fiinta care mimeaza, care a invatat si si-a educat minciuna rece ca mod de supravietuire cu minim efort. Carmen este – dupa parerea mea – un fel de amoeba inconstienta, dar devoratoare.
Socul prin care trece Andi este piatra lui de hotar si reactia este distructiva.Resursele sale interne si sprijinul neconditionat al matusii Iona il salveaza si de aici incolo Andi se reconstruieste. Se maturizeaza, se intelepteste. Nu mai este Sisiful care urca si urca mereu cu bolovanul ce i se pravaleste mereu la vale. Devine barbat! Un barbat si un tata intelept si bun!
Ultimele pagini ale romanului asa ni-l infatiseaza! Intr-un Bucuresti peste zece ani, cu o Carmen banala si la fel de uscata sufleteste, in fata careia Andi rezista tentatiei. Si apoi alaturi de adolescentul David, pe cei doi legandu-i amintirea ursuletului de plus din apartamentul din Maryland, dar si cuvintele “punte catre viitor”, prin care Andi isi recunoaste partea sa de vina pentru ca “daca cineva a platit pentru faptul ca n-am stiut sa ma port si s-o retin pe Carmen langa mine, David a fost acela.”
“Uneori se-ntampla ca-n viata sa-ti pice in poala un dar atat de nepretuit incat sa nu fii in stare sa-l pastrezi. Si sa nu stii cum, pur si simplu. Ar trebui sa te schimbi, sa devii intelept, maleabil si sa dai atentie celor din jur mai mult decat tie insuti; dar tu te lasi angrenat in maruntiosuri zilnice si-ti mentii felul vechi de a fi. Nici prin cap nu-ti trece ca ai putea sa pierzi darul cu aceeasi usurinta cu care l-ai capatat. Cand intelegi, e de-acum prea tarziu.” Si pana la urma, da, asa este, intr-un cuplu care se destrama, vina se imparte si Andi isi asuma partea sa!
Mi-ar placea sa cititi aceasta carte si sa ne impartasiti impresiile voastre si poate vom reusi sa premiem cel mai inspirat si documentat comentariu!
In 10 mai 2011, la lansarea romanului la Casa Scriitorilor din Bucuresti au vorbit Maria Graciov, editorul volumului si criticul Alex Stefanescu, amandoi avand discursuri pline de caldura si apreciere la adresa autorului si a cartii sale. Manifestarea a fost onorata de prezenta Ambasadorului Statelor Unite in Romania, Excelenta sa Domnul Mark Gitenstein si a sotiei acestuia.
“Nascut in 1950, Tudor Alexander si-a facut studiile in Bucuresti. La sfarsitul anilor saizeci, a debutat cu proza scurta la “Romania Literara” si “Luceafarul”. In 1977 s-a stabilit in Statele Unite, unde a continuat sa scrie in limbile romana si engleza. Dupa revolutie, Tudor Alexander a publicat in Romania, romanul Fugarii (1994), nuvela Fum (1996), romanul Planeta New York (2001) si o colectie de povestiri intitulata O dimineata si o dupa masa (2002). Romanul Vizitatorul a fost terminat in 2010. Tudor Alexander e casatorit, are doi copii si un nepot. Locuieste in orasul Columbia, Maryland (Statele Unite ale Americii).”